Până sâmbătă, la ora 18.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.
„Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) şi în dimineaţa zilei de vineri, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat se va depune polei”, a anunțat ANM.
La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se va depune strat de zăpadă în general de până la 10…15 cm.
Conform meteorologilor, se vor acumula cantităţi de precipitaţii local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi la munte şi în sud-vest, pe arii restrânse, peste 20 l/mp. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.
Prognoza specială pentru București
Prognoză meteorologică pentru intervalul 5 decembrie, ora 22.00 – 6 decembrie, ora 8.00
Cerul va fi mai mult noros, iar spre sfârșitul nopții vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie și trecător lapoviță. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.
Prognoză meteorologică pentru intervalul 6 decembrie, ora 8.00 – 7 decembrie, ora 8.00
Vremea va fi închisă. Temporar va ploua slab, iar dimineața, trecător vor fi posibile precipitații și sub formă de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.
Prognoză meteorologică pentru intervalul 7 decembrie, ora -8.00 – 7 decembrie, ora 18.00
Valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară față de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade.