Disperarea, necunoasterea si chiar nebunia multor concetateni ii pun pe jar pe functionarii publici. „Petitionarii de profesie” trimit, cu o perseverenta demna de invidiat, tot felul de scrisori aberante catre institutiile statului. De la Curtea Constitutionala cer locuinte, ajutor social, butelii si chiar trafic de influenta, iar la Avocatul Poporului au ajuns chiar cetateni care pretind ca sunt extraterestri. Denumirea de Avocat al Poporului ii induce in eroare pe multi cetateni care se adreseaza acestei institutii. Ioan Muraru, avocat al poporului, ne-a declarat ca din cele 7.412 de cereri adresate in 2001 numai 2.970 intra in atributiile acestei institutii.
Consilierul Florin Negoita ne-a povestit ca in peste patru ani de activitate la Avocatul Poporului a trait tot felul de experiente. De pilda, in urma cu vreo doua saptamani a primit cea de-a patra scrisoare a unui pacient permanent al Spitalului de psihiatrie Cervenia, din judetul Teleorman, marcat de faptul ca parintii sai l-au dezmostenit in favoarea fratelui sau. Ca sa-i sensibilizeze pe functionarii de la Avocatul Poporului el le-a trimis versuri: „Un indemn de chemare/ Mai presus de orice handicapare/ Are dreptul la respect”.
Pacientul de la psihiatrie nu este singurul care a scris in versuri. Functionarii isi aduc aminte de strofe intregi care incepeau mereu cu „cip-cirip”. Pe langa scrisori, consilierii care primesc cetatenii in audiente au parte de tot felul de ciudatenii. „Un domn a intrat in birou si mi-a spus, serios, ca ochii lui sunt de fapt niste camere de luat vederi si sa am grija ca poate urmari tot. Altul mi-a dezvaluit ca vine din spatiul extraterestru”, ne-a povestit consilierul Florin Negoita.
La Avocatul Poporului se pot adresa cetatenii numai atunci cand se considera nedreptatiti de administratia locala sau centrala. Aceasta institutie nu poate decat sa faca recomandari. Ioan Muraru spune ca, din aceasta cauza, primarii nu prea iau in seama scrisorile primite de la Avocatul Poporului.
Functionarii de la Curtea Constitutionala nu scapa nici ei de „petitionarii” de meserie. Cetatenii nici macar nu au dreptul sa se adreseze direct Curtii Constitutionale, ci prin intermediul unei instante judecatoresti si numai pentru a se pronunta asupra constitutionalitatii unei legi sau ordonante de care depinde stabilirea verdictului in procesul respectiv. Cu toate acestea, in noua ani de functionare a Curtii Constitutionale s-au primit aproape cinci mii de scrisori si petitii. Functionarii Curtii au cel putin o scrisoare pe zi cu care sa se distreze copios.
Ruxandra Sabareanu, secretar general adjunct la Curtea Constitutionala, ne-a spus ca exista petitionari care confunda Curtea cu o instanta suprema, altii care cred ca aceasta institutie poate „pune pile” de la o institutie la alta, pe cale oficiala. „Aici se incadreaza persoanele care ne cer acordarea de locuinte, ajutor social. In primii doi-trei ani de functionare ni se cereau foarte des butelii de aragaz”, povesteste secretarul Curtii. Categoria cea mai amuzanta este rezervata celor care „se cred sub imperiul unei eterne conspiratii”. Ruxandra Sabareanu povesteste ca a primit zeci de „solutii novatoare de reformare a universului sau de redresare a economiei nationale”.
Bucurestenii nu prea stiu cu ce ocupa institutiile
Diana Chirtoaca, 26 de ani, bucatar: Cred ca cele doua institutii trebuie sa respecte legea in primul rand. Nu stiu ce altceva ar putea sa faca. Avocatul Poporului trebuie sa apere poporul prin lege.
Ioan Barbu, 24 de ani, vanzator: Probabil ca Avocatul Poporului se refera la legile care se dau acum si respectarea lor de intreaga populatie, dar si cu rezolvarea problemelor omului. De Curtea Constitutionala chiar ca n-am idee.
Liviu Ganea, 42 de ani, electronist: Pai… Curtea Constitutionala rezolva problemele cu neregulile legate de Constitutie. Si Avocatul Poporului la fel, dar rezolva problemele cetatenilor care se afla in litigiu cu statul.
Margarit Dumitru, 52 de ani, sofer: In primul rand cele doua institutii simbolizeaza dreptatea. Prea concret nu stiu cu ce se ocupa.
Camelia Raileanu, 44 de ani, ingrijitor: Chiar ca nu stiu. Cred ca Avocatul Poporului se ocupa cu drepturile omului, iar Curtea Constitutionala cu legile tarii.