Xu Zhangrun a fost arestat la domiciliu timp de mai multe zile, a primit interdicția de a posta pe rețelele sociale, iar acum a fost chiar deconectat de la Internet, au declarat prietenii acestuia pentru The Guardian.
Gestul autorităților chineze a venit la puțin timp după ce profesorul a publicat o scrisoare foarte critică la adresa regimului acuzat că a blocat primele tentative de semnalare a epidemiei, pedepsindu-i pe doctorii care au tras semnalele de alarmă.
Mesajul intitulat ”Alarmă virală: Când furia e mai mare decât teama”, un atac la adresa autorităților pe tema libertății de exprimare, a zguduit țara.
În momentul publicării scrisorii, profesorul a avertizat că cel mai probabil va fi pedepsit. ”Pot să prezic foarte ușor acum că voi fi ținta unor noi pedepse, de fapt, probabil că este ultimul text pe care îl voi mai scrie”, a spus atunci Xu, care cu doar un an mai devreme fusese suspendat din funcția de profesor pentru un alt mesaj critic.
Prietenii lui Xu au declarat pentru The Guardian că profesorul a fost arestat la domiciliu, sub pretextul că trebuie ținut în carantină, imediat după ce s-a întors la Beijing dintr-o călătorie în orașul natal.
”Timp de mai multe zile, doi oameni au stat de pază la ușa lui și chiar au intrat constant în casă pentru a-l avertiza”, au relatat prietenii.
În ultimele zile, restricțiile acestea au fost ridicate, dar profesorul s-a trezit cu conexiunea la Internet tăiată și cu contul de WeChat, un serviciu chinez de mesagerie, suspendat.
”A încercat să repare conexiunea, dar a descoperit că IP-ul său este blocat”, au mai precizat apropiații profesorului, al cărui nume a fost cenzurat de pe platforma de microblogging Weibo.
Un alt prieten care a corespondat cu greu cu Xu a mărturisit că situația acestuia pare îngrijorătoare. ”Mi-e teamă că este sub supraveghere. Nu mi-a răspuns direct la întrebări, ci doar mi-a spus să nu îmi fac griji”, a spus acesta, potrivit The Guardian.
Efectele încălcării libertății de exprimare
Societatea chineză a fost deja zguduită de moartea doctorului Li Wenliang, din cauza coronavirusului.
Medicul oftalmolog din Wuhan fusese unul dintre primii care au semnalat în decembrie o posibilă epidemie, dar a fost pedepsit de autoritățile care i-au cerut să nu mai răspândească zvonuri neconfirmate.
Comentatorii externi, dar și cetățenii chinezi au acuzat guvernul că a blocat libertatea de exprimare, încetinind astfel reacția la izbucnirea epidemiei.
Într-un interviu acordat Libertatea, ambasadoarea Chinei la București a subliniat că oricine a greșit în cazul doctorului va fi pedepsit.
”Moartea doctorului Li Wenliang este tristă pentru toți, a fost un medic bun care s-a dedicat protejării sănătății oamenilor. Suntem recunoscători pentru contribuția sa la combaterea epidemiei.
Recunoașterea unui nou virus necesită un anumit proces și din start, există cu siguranță diferențe de opinie. În calitate de medic, el a fost alert în baza unor cazuri individuale, dar deciziile guvernamentale trebuie să se bazeze pe mai multe dovezi solide și științifice.
Această situație se poate întâmpla oriunde, ideea este că, odată ce găsim o deficiență, vom face tot posibilul să o corectăm. Guvernul central a trimis un grup de lucru pentru a investiga cazul, iar oricine a făcut orice greșeală se va confrunta cu consecințele și va fi pedepsit”, a spus Jiang Yu.