Falsul militar din Vaslui se numește Gheorghitã Feluscã, acum în rezervă cadrul Centrului Militar Judetean Vaslui. Bãrbatul de 32 de ani a fost împins de la spate de mama sa care îi solicita mereu sã-si termine studiile liceale pentru a se încadra în armatã. Acesta s-a înscris la mai multe licee din Vaslui si Negresti dar nu a reusit sã învete pentru cã lucra în acelasi timp, ca șofer, relatează vremeanoua.ro.

L-a costat 1.200 de lei

În 2012 a plãtit 1.200 de lei, a pus mâna pe un certificat de absolvire a unei colege, care a fost falsificat. Actul a fost si legalizat la un notar, asa cã a trecut fãrã probleme de cadrele militare. Gheorghiță și-a vãzut astfel visul cu ochii si a ajuns militar. Falsul sãu a fost descoperit într-un final de cadrele din cadrul Centrului Militar Vaslui

Pentru a multumi pe mama sa, care îi solicita sã-si termine studiile liceale si pentru a accede mai usor în carierã, inculpatul l-a instigat pe M.S. la falsificarea unui certificat de absolvire care, în realitate, apartinea unei colege de serviciu. La data de 27.04.2012, inculpatul a determinat membrii comisiei de admintere sã redacteze în fals înscrisul intitulat “fisa cumul de puncte” în care se atestã cã acesta a absolvit cursurile liceale, obtinând un punctaj partial de 4 puncte, superior celui pe care l-ar fi obtinut dacã nu ar fi fost considerat absolvent al cursurilor liceale. Aceastã determinare a constat în depunerea la CMJ Vaslui si la alte unitãti militare în cadrul cãrora a mai activat a certificatului de absolvire a liceului falsificat”, se aratã în rechizitoriul procurorilor militari. Falsul militar ar trebui să plătească și 700 de lei cheltuieli judiciare cãtre stat.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Sursa foto: vremeanoua.ro


VIDEO EXCLUSIV/ Ilona Brezoianu a folosit banii de șomaj ca să se pregătească pentru Facultatea de Teatru


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Observatornews.ro
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI