La 25 de ani distanţă de la acele evenimente, Qosa a terminat o statuie de lut în mărime naturală a lui Blair, care va fi turnată în bronz şi amplasată pe bulevardul Blair din oraşul Ferizaj, în estul ţării, la 12 iunie, dată la care se marchează sfârşitul războiului din Kosovo din 1998-1999, notează Reuters.
„Am decis să îl punem în oraşul nostru, în Kosovo, ca să fie fericit şi vesel”, a declarat sculptorul kosovar în timp ce lucra la statuia care îl înfăţişează pe Blair zâmbind, în costum, cu un braţ ridicat în semn de salut.
Peste 13.000 de persoane, în principal etnici albanezi locali, au fost ucise în războiul din 1998-1999. Tony Blair, care a fost prim-ministru al Marii Britanii din 1997 până în 2007, a susţinut bombardamentele NATO asupra Serbiei pentru a o forţa să se retragă din Kosovo.
Mulţi susţinători au devenit ulterior dezamăgiţi de Blair din cauza rolului ulterior al Marii Britanii în invazia condusă de SUA în Irak în 2003, dar, în Kosovo, mulţi oameni îi împărtăşesc entuziasmul lui Qosa. Potrivit Biroului Naţional de Statistică de la Priștina, mai mult de 10 persoane din Kosovo poartă numele Tonibler, Toni sau Bler – ortografii modificate pentru a se potrivi cu pronunţiile locale.
Bill Clinton, care era preşedinte al SUA în momentul campaniei de bombardamente NATO, are, de asemenea, o statuie la Priștina, capitala Kosovo.
Bashkim Fazliu, şeful fundaţiei „We Remember Tony Blair”, care a comandat statuia fostului premier britanic, l-a invitat pe acesta la inaugurare.
Când Tonibler Gashi s-a născut, la doi ani după război, tatăl său nu a avut nicio îndoială în privinţa numelui pe care i-l va pune primului său fiu. Gashi, acum în vârstă de 22 de ani, avea nouă ani când l-a întâlnit pe adevăratul Blair în Priștina. „A fost ca şi cum aş fi întâlnit un fel de profet pentru poporul nostru. Mi-a strâns mâna şi m-am simţit minunat”, a povestit el, potrivit Reuters.