La bordul feribotului se aflau între 200 şi 350 de persoane, conform estimărilor făcute de oficiali. Ambarcaţiunea s-a scufundat, joi, pe un fluviu din Bangladesh, în apropiere de Dhaka.
Echipele de intervenţie au recuperat deja cadavrele a şase oameni, printre care şi un copil.
„Nu avem informaţii exacte despre numărul oamenilor aflaţi la bord în momentul în care feribotul s-a scufundat, dar ar putea fi între 200 şi 350. Am recuperat deja şase cadavre”, a informat un reprezentant al poliţiei, conform Times of India.
Feribotul M.V. Miraj-4 s-a scufundat pe fluviul Meghna, în zona Rasulpur Munshiganj, la aproximativ 30 de kilometri de Dhaka. Vasul circula pe traseul Dhaka – Shariatpur, iar accidentul a fost provocat de condiţiile meteo nefavorabile.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News