„Modificarea” survenită la granița Belgiei cu Franța a fost observată de un localnic. Acesta, pasionat de istorie, mergea prin pădure şi a observat că piatra care marca graniţa dintre cele două ţări a fost mutată cu 2,29 de metri.
Incidentul nu a cauzat un scandal internaţional, ci a fost considerat amuzant de ambele părţi ale frontierei.
„A făcut Belgia mai mare şi Franţa mai mică, nu e o idee bună”, a declarat David Lavaux, primarul satului Erquelinnes, pentru TF1.
M-am bucurat. Oraşul meu era mai mare. Dar primarul din Bousignies-sur-Roc nu a fost de acord
Primar belgian:
La rândul său, primarul localităţii franceze vecine, Aurélie Welonek, a spus, amuzat de situație, că „ar trebui evitat un nou război la graniţă”.
Graniţa dintre Franţa şi Belgia, care se întinde pe 620 de kilometri, a fost stabilită sub Tratatul de la Kortrijk, semnat în 1820, la cinci ani după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo.
Granița a fost marcată cu pietre de hotar, care au fost menţinute de atunci.
Fermierul care a mutat accidental granița a fost contactat de către autorităţile belgiene care i-au cerut să repună piatra în locul original.
Primarul David Lavaux a subliniat că fermierul ar putea fi acuzat penal dacă nu se conformează.
„Dacă arată bunăvoinţă, nu va avea vreo problemă, vom soluţiona chestiunea amiabil”, a mai declarat David Lavaux pentru site-ul de ştiri Sudinfo.
În cazul în care fermierul nu va pune piatra de hotar la locul ei, cazul ar putea fi preluat de Ministerul belgian de Externe, care ar trebui să convoace o comisie de graniţă franco-belgiană, inactivă din 1930.
Captură video