‘Un film horror, in care eu am avut un rol secundar’

Creatoarea de moda Romanita Iovan si-a lansat la sfarsitul saptamanii trecute, la Casa Vernescu, cartea “Cuvantul care ucide”, aparuta la sase luni dupa tragicul eveniment petrecut in toamna anului trecut, cand sotul ei a omorat mortal un intrus care le patrunsese in casa in toiul noptii, pana in dormitor. In explicatia autoarei, titlul cartii – “Cuvantul care ucide” – este legat de “influentarea opiniei publice prin cuvinte care nu-si aveau rostul”. Banii obtinuti din vanzarea cartii – care a fost tiparita intr-un tiraj limitat, de 3.000 de exemplare si care costa 190.000 de lei – vor fi folositi pentru infiintarea unei fundatii umanitare, denumita “Aripi”, care se va ocupa in special de ajutorarea oamenilor de cultura si, in functie de evenimente, de ajutorarea celor aflati la ananghie. Va prezentam mai jos fragmente din cartea Romanitei, in care aceasta povesteste ceea ce s-a intamplat in noaptea de 5 spre 6 octombrie 2005.

De la nemarginita bucurie, pricinuita de sarcina, a inceput si drama mea, vegheata insa, acolo, sus, de Dumnezeu, cel care mi-a dat taria sa ma trezesc in noapte, fara sa fi auzit vreun zgomot, exact cand in dormitorul nostru intra un individ, care s-a dovedit ulterior a fi un hot. Spaima acestui moment rascolitor a fost de atat de groaznica, atat de naucitoare, incat, gatuita de emotie si de frica, de-abia am reusit sa rostesc doua cuvinte. Aceste cuvinte l-au trezit pe sotul meu!

Acum, retraind acest moment de panica, total inedit in viata mea, imi revine in minte, cu si mai multa forta ca la producerea evenimentului, intrebarea-cheie, rostita cu vocea ratiunii, dar si a inimii: ce s-ar fi intamplat daca nu ma trezeam in acel moment sau daca eram singura?

„Acesta sa fi fost pretul pentru sarcina mea?”

Chiar daca incerc sa fug de acest raspuns, el ma urmareste cu o insistenta diabolica, picurandu-mi in suflet umbra perfida a mortii. Da, poate ca astazi nu as mai fi fost in viata!

Bucuria vestii ca vom avea un copil a fost ingenuncheata, brusc si dureros, de aceasta tragedie care s-a abatut asupra casei noastre linistite, schimbandu-i radical existenta.

Acesta sa fi fost pretul pentru sarcina mea, pentru materializarea dorintei de a avea un copil, cel mai frumos dar oferit de Dumnezeu?

Dupa cateva luni de la noaptea acelei tragedii, cand retraiesc cu ochii mintii mele de-acuma episoadele ce m-au marcat definitiv, pentru tot restul vietii, percep totul ca pe un film horror, in care eu, fara voia mea, am avut un rol secundar, dar cu implicatii majore…

Un individ a escaladat gardul din zidarie ce desparte casa noastra de cea a vecinului si, dupa ce s-a agatat de unul din ingerasii din bronz care incadreaza usa principala (…), a patruns, prin efractie, printr-un gemulet de la demisol, orientat catre strada.

Ca o consecinta a acestei patrunderi, respectivul a daramat niste geamantane, pe care, probabil, s-a sprijinit si tot atunci ii scapa si telefonul mobil.

Tot traseul individului este marcat de semnele personale si fizice, descoperite ulterior de echipa de criminalisti.
Ajuns in parterul imobilului, rascoleste biroul, apoi urca la etajul superior unde se afla livingul si bucataria. Aici sustrage ceasul lui Adrian, care era intr-un bol de cristal, pe o masa incadrata de canapele. Continua incursiunea si ajunge la etajul doi.

Aici intra in camera mica, de unde sustrage, dintr-o cutie de bijuterii dezactivata, doua gablonturi. Si acum incepe drama!

Nu am aflat inca – si poate nu vom sti niciodata – ce l-a indemnat pe acest individ sa patrunda in ultima „reduta” a familiei, dormitorul nostru.

Studiind acum acest caz, avand elemente suplimentare, putem sa facem speculatii din cele mai terifiante.

Fiind un hot „consacrat”, condamnat de cinci ori pentru diverse infractiuni, de la talharie la viol, cea mai la indemana supozitie ar fi anihilarea mea, moment dupa care ar fi putut sa-si continue „activitatea”, ajutat sau nu de potentiali complici. Numai asa pot justifica siguranta si curajul cu care a intrat in dormitor.

Era convins ca numai eu eram in casa, avand drept repere cateva detalii: singura masina parcata in fata casei era a mea, iar din planul de zbor al sotului meu se putea intelege ca este inca in cursa.

Daca acestea puteau constitui „dovezi” certe pentru a-l determina sa intreprinda acea actiune riscanta, de unde a avut hotul acces la planul de zbor al pilotului Adrian Iovan?

Este ora aproximativ 3 si jumatate noaptea. Normal ca la acea ora, dupa o zi de munca, noi dormeam.

„Ma trezesc exact cand individul deschide usa”

Numai ca o clipa de inconstienta, nebunie sau, cine stie?, maxima luciditate a unui hot, transforma viata unei familii intr-un cosmar. Un cosmar al carui impact va reverbera atat in prezentul imediat, cat si intr-un trecut poate uitat. De asemenea, se poate intinde si pe o portiune din viitor.

Ma trezesc instantaneu, exact cand individul deschide usa. Este o enigma acest gest al meu si tocmai de aceea il pun pe seama Divinitatii.

Aici incepe si se termina rolul atat de „important” al meu: nu am reusit decat sa scot doua cuvinte, dar care au fost suficiente pentru a-l trezi pe Adrian.

In miez de noapte sa te trezesti cu un strain in dormitor??!! Poti sa faci atac de cord, sa ramai mut, poti sa innebunesti!

In timp ce sotul meu se dadea jos din pat, individul a fugit din cadrul usii, ducandu-se spre scari. In alergare a daramat doua tablouri de pe casa scarilor.

A trecut prin living, l-a parasit, preferand sa se refugieze in bucatarie. Adrian a coborat si el scarile, a auzit usa trantita la bucatarie si atunci s-a indreptat spre acea incapere.

Cand Adrian a intrat in bucatarie, hotul era deja urcat pe pervazul geamului si l-a vazut sarind de la etaj. Acum, probabil, s-a rupt nasturele de la buzunarul pantalonului, gasit la locul faptei de criminalisti, in acea dimineata. Intorcandu-se in living, Adrian a aprins lumina. A incercat sa sune la politie.

Tremurand, am coborat si eu si am observat geanta mea intacta pe masa, geanta in care aveam o suma insemnata de bani. M-am speriat si mi-am exprimat temerea ca s-ar putea ca planul hotilor sa fi fost altul decat furtul.

Adrian mi-a lasat mie sarcina de a suna la Politie, gandindu-se ca avem nevoie de aparare.

A venit de sus cu arma lui de vanatoare. Nu am comentat nimic, i-am zis doar ca nu am reusit sa prind Politia. A luat telefonul si a reusit sa anunte Politia. A coborat la parter si a iesit pe terasa, in urmarirea acelui individ. Dar, surpriza: in locul unde trebuia sa fie cel ce se aruncase de la etaj, nu mai era nimeni.

„I-a dat cu pusca peste maini, incercand sa-l sperie”

Sotul meu s-a speriat mai rau. A incercat sa cuprinda cu privirea portiunea dinspre strada, dar nu a vazut nimic si nu a perceput nici o miscare.

Inaintand spre marginea terasei a vazut doua maini agatate de teava de gaze. S-a apropiat… Nu stia daca era acelasi individ care sarise pe geamul bucatariei sau altul.

I-a dat cu pusca peste maini, incercand sa-l sperie. Nu s-a intamplat nimic. A incercat a doua oara sa-i dea cu pusca peste maini, moment in care arma s-a descarcat, individul cazand.

Bulversat, Adrian a intrat in casa unde, in capul scarii din parter, eram eu. Am urcat impreuna in living si, in timp ce Adrian suna la Salvare, eu m-am uitat pe geamul dinspre rampa. N-am vazut nimic.

Intorcandu-ma spre centrul livingului, vedeam pe geam girofarurile Politiei.

O poveste cat se poate de tragica… De-abia incepuse.

Urmărește-ne pe Google News