Sokolov a fost o figură proeminentă a opoziției din Udmurtia, republică din vestul Rusiei. Tânărul a participat la proiectul „Pentru o Udmurtie Curată”, a efectuat investigații și a înregistrat clipuri în care a acuzat corupția în guvern, a organizat mitinguri. În 2017, a început să coopereze cu structurile lui Navalnîi
El a dezvăluit, însă, că a fost recrutat de FSB în 2016, care l-a amenințat cu închisoarea în cazul în care nu semnează angajamentul de informator.
„Am fost un susținător al opoziției. Am organizat mitinguri în orașul Votkinsk, apoi am condus filiala locală a Komsomolului (n.r. – Uniunea Tineretului Comunist). Am fost șeful Fondului pentru sprijinirea juridică a cetățenilor”, a declarat Sokolov, care se află acum într-o tabără de refugiați din Țările de Jos.
În martie 2017, Sokolov a devenit director executiv al Fondului de Sprijin Juridic al Cetățenilor, înființat de Navalnîi. Într-un caz de delapidare legat chiar de acest fond, Navalnîi a fost ulterior condamnat.
Activistul trebuia să avertizeze despre protestele planificate, iar angajații serviciului special de securitate al Rusiei au fost interesați să obțină informații despre diversele linii de finanțare ale activităților lui Navalnîi, precum și de sursele acestor bani.
Sokolov susține că nu a avut acces la astfel de documente, „munca secretă” pentru FSB nu a fost plătită decât cu 30.000 de ruble (500 de euro) în total și nu afectat niciun fost coleg.
Plecat cu acordul FSB în Georgia, în ianuarie 2022, Sokolov a fugit în Olanda, unde se află și acum și unde a cerut azil politic.
Alexei Navalnîi a fost transferat în colonia penală de maximă securitate IK-6 în luna iunie, după ce pedeapsa sa a fost extinsă la nouă ani de închisoare pentru acuzații de fraudă pe care el și aliații săi le-au descris ca fiind motivate politic și un efort de a-l ține în închisoare pe viață.
El a fost condamnat inițial la 2 ani și jumătate de închisoare în februarie 2021, la întoarcerea în Rusia, după ce s-a recuperat în străinătate în urma unei otrăviri aproape fatale cu un agent neurotoxic, pe care o pune pe seama președintelui Vladimir Putin.