Hari Budha Magar, în vârstă de 43 de ani, a ajuns vineri, 19 mai, pe vârful Sagarmatha, la o altitudine de 8.848 de metri, cu ajutorul protezelor ortopedice. În prezent, el se odihnește în tabăra de bază, a declarat duminică, 21 mai, Pravat Adhikari de la compania Himalayan Ski Trek, care i-a asigurat logistica.

„Veteranul Gurkha Hari Budha Magar face istorie”, au transmis reprezentanții Brigăzii Gurkha, într-o postare pe Twitter.

Un oficial din cadrul Departamentului de Turism din Nepal, Bigyan Koirala, a confirmat că Magar a urcat pe munte cu cinci ghizi și că ascensiunea sa este „un record mondial”.

Magar şi-a pierdut ambele picioare după ce a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat în timp ce se afla în misiune în Afganistan, în 2010, ca membru al Brigăzii Gurkha, o unitate de soldaţi nepalezi din cadrul armatei britanice.

El a spus că „a suferit mult” din cauza dizabilității sale și că nu vrea ca alți oameni să se confrunte cu aceleași probleme.

„Sper că ascensiunea mea va ajuta la schimbarea percepției asupra persoanelor cu dizabilități. Încurajez toți oamenii să se apuce de escaladat orice munte pe care îl doresc”, a declarat Magar din tabăra de bază, într-un interviu la telefon acordat Reuters.

Muntele Everest a fost cucerit de peste 11.000 de oameni, inclusiv de persoane cu dizabilități – cum ar fi nevăzători sau cu picioare amputate. Doar două persoane cu picioarele amputate sub genunchi au mai escaladat Everestul: neozeelandezul Mark Inglis în 2006 şi chinezul Xia Boyu în 2018, notează AFP.

Autoritățile din Nepal au emis 478 de permise de escaladare a Everestului în acest sezon, care se încheie la finalul lunii. Nouă persoane au murit pe Everest în acest an, notează Reuters.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News