Tragedia s-a petrecut în fața casei de amanet Lee’s Pawn & Jewelry din St. Louis, a declarat comisarul John Hayden. Dorn, fost șef de poliție la secția din Moline Acres, s-a pensionat în 2007.
Momentul în care Dorn a fost omorât a fost transmis în direct pe Facebook și mai multe persoane au văzut imaginile înainte ca acestea să fie dezactivate de rețeaua de socializare.
“Tocmai am văzut un om murind în direct”, a scris pe Facebook senatorul Rasheen Aldridge.
O altă persoană a scris pe rețeaua de socializare că nimeni nu a intervenit să-l ajute pe bărbatul care își dădea ultima suflate pe trotuar, în schimb mai multe persoane au transmis imaginile pe Facebook.
Soția lui Dorn, Ann Marie, a spus pentru presa locală că soțul ei era prieten cu proprietarului magazinului de amanet și că a mers să verifice dacă totul e în regulă atunci când a pornit alarma.
Inclusiv președintele american Donald Trump s-a referit la decesul lui Dorn într-un mesaj pe Twitter.
Our highest respect to the family of David Dorn, a Great Police Captain from St. Louis, who was viciously shot and killed by despicable looters last night. We honor our police officers, perhaps more than ever before. Thank you! pic.twitter.com/0ouUpoJEQ4
St. Louis, la fel ca multe alte orase din Statele Unite, a fost scena unor proteste violente izbucnite după decesul lui George Floyd, bărbatul de culoare din Minneapolis, care a murit după ce un polițist a stat cu genunchiul pe gâtul său.
Alți polițiști sunt în stare gravă.
Un ofițer din Las Vegas a fost împușcat luni seară, când încerca să împrăștie protestatarii care forțau intrarea într-un cazinou. Alți patru polițiști au fost împușcați în St. Louis, chiar în fața unei secții de poliție. Ofițerii, cu vârste cuprinse între 28 și 52 de ani, au suferit răni care nu le pun viața în pericol.
Cel puțin cinci decese au avut loc în timpul protestelor violente, potrivit New York Times.