„Avem un imbold să limităm sau să prevenim posibilitatea extinderii acestui război și, în acest moment, să ne concentrăm în principal pe întoarcerea ostaticilor acasă – care este obiectivul”, a declarat Olmert miercuri la Radio Armata (GLZ).

Potrivit fostului premier, în timp ce atacul Iranului a fost „josnic”, „statul Israel și-a dovedit puterea, tăria și capacitatea atunci când este pregătit, și nu indiferent sau arogant”.

„Am lovit Iranul sâmbătă, cu ajutorul – care este foarte important de reținut – unor țări precum SUA, Marea Britanie, Franța și câteva țări arabe, într-un mod remarcabil. Cred că aceasta a fost una dintre cele mai uimitoare realizări militare ale Israelului de până acum. Prin urmare, cred că am realizat ceea ce trebuia să realizăm – nu prin măsuri ofensive sau punitive. I-am pedepsit foarte mult într-un mod umilitor și puternic, care va avea ecou în întreaga lume”, a explicat Ehud Olmert.

El a avertizat că un răspuns „dureros” împotriva Iranului ar avea ca rezultat „o altă rundă de lovituri ale lor și de contraatacuri ale noastre – ceea ce este exact ceea ce vrem să prevenim”.

Iranul a atacat, în noaptea de sâmbătă spre duminică Israelul, cu 300 de drone și rachete, ca răspuns la lovitura din 1 aprilie asupra consulatului său din Damasc, pe care o atribuie acestei țări. Israelul, care nu a revendicat responsabilitatea pentru atac, a anunțat că 99% dintre drone și rachete au fost interceptate cu ajutorul aliaților occidentali.

Israelul a promis, de asemenea, că loviturile de la sfârșitul săptămânii trecute vor fi „întâmpinate cu un răspuns”.

Foto: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News