Este vorba de Alexandru Amititeloaie, din Iași, care se află în fruntea listei de candidați ai partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă, în județul Botoșani.

Alexandru Amititeloaie, conferențiar universitar la Universitatea George Bacovia din Bacău, scrie în CV că a fost „ofiţer la Trupele de grăniceri (Poliţia de frontieră)” între octombrie 1976-ianuarie 2000.

Însă potrivit unui document postat recent de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acesta a avut calitatea de „lucrător al Securității”, în comunism.

„Ca urmare a verificărilor finalizate până în prezent, în rândul candidaților a fost identificată o persoană care a avut calitatea de lucrător al Securității, în sensul prevăzut de art. 2, lit. a din OUG 24/2008, respectiv, «/…/ în perioada 1945-1989, a desfăşurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului», aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 3590/29.10.2009 a Curții de Apel Bucureşti.”, se arată în documentul CNSAS.

Iar apoi este menționat numele Alexandru Amititeloaie, candidat la Senatul României din partea partidului S.O.S. România.

Documentul CNSAS – Foto Facebook

Acesta a fost inclus ieri pe lista de propuneri a Dianei Șoșoacă pentru componența și organizarea Guvernului, pe poziția de director al SIE.

Descoperit din 2008

CNSAS a descoperit încă din 2008 că acesta a fost lucrător al Securității.

„Un nou semn că bine prea curând nu ne facem. La Botoșani, pe prima poziție a listei de candidați SOS România pentru Senat se află Alexandru Amititeloaie, conferențiar universitar, «arma» drept. Fost, conform CV-ului, în perioada octombrie 1976 – ianuarie 2000, «ofițer la Trupele de grăniceri (Poliția de frontieră)».

Nu mă aștept să citească pe aici votanți SOS din Botoșani, dar m-am gândit să îi completez omului CV-ul. Că poate a uitat de calitatea de fost securist – subspecia CI-st în armată, în a doua jumătate a anilor 80. Dl Amititeloaie s-a «întâlnit» cu CNSAS cu ocazia unei candidaturi eșuate, în 2008, pe lista pentru Senat a Partidului România Mare. Iar întâlnirea s-a soldat cu o hotărâre definitivă privind calitatea de lucrător al Securității”, scria Răzvan Popa, investigator CNSAS, încă de acum trei săptămâni, pe Facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News