Inițial, familia anunțase că Andrej a supraviețuit, dar, în cele din urmă FC Shkupi, clubul la care era legitimat, i-a anunțat decesul.
„Cu profundă durere și tristețe, anunțăm confirmarea decesului fotbalistului nostru, Andrej Lazarov, în tragicul incendiu care a avut loc noaptea trecută în Kočani. Deși primisem asigurări din partea familiei sale că este în siguranță, vestea morții sale ne-a zguduit profund”, a transmis grupare din Macedonia de Nord.
Asemenea unui erou, așa cum a fost întotdeauna, Lazarov și-a pierdut viața încercând să-i ajute pe ceilalți să scape din calea flăcărilor. A fost intoxicat cu fum în timp ce încerca să salveze vieți, demonstrând curaj și umanitate până în ultima clipă.
„Gestul său eroic va rămâne veșnic în memoria noastră, o mărturie a caracterului său nobil și a inimii sale mari. Pierderea sa este imensă pentru clubul nostru, pentru colegii săi și pentru întreaga comunitate fotbalistică. Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima durerea pe care o simțim în aceste momente, în fața uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria clubului nostru. FC Shkupi transmite sincere condoleanțe familiei, rudelor și întregii mari familii a clubului nostru”, a mai scris clubul, pe pagina oficială de Facebook.
Andrej Lazarov juca de 6 luni la FC Shkupi. Fotbalistul născut în Kocani a evoluat de-a lungul carierei pentru mai multe cluburi din Macedonia de Nord și Croația.
Înainte de a ajunge la Shkupi, a îmbrăcat tricoul echipelor Rabotnički și Tikveš, iar în Croația a jucat pentru Rudeš și Gorica, de unde s-a întors în vara aceasta în fotbalul macedonean.