Pe numele bărbatului fusese emis un mandat european de arestare pentru trafic de droguri.

Poliția spaniolă a arestat, în urmă cu câteva zile, doi suspecți căutați de autoritățile din România și care erau dați în urmărire, relatează publicația El Debate.

Cei doi făceeau parte din același grup infracțional și erau condamnați pentru trafic de droguri, iar cel care și-a modificat înfățișarea era chiar liderul bandei.

Unul dintre ei, liderul organizației infracționale, folosea numeroase identități false și își modificase caracteristicile fizice pentru a nu fi descoperit. Bărbatul şi-a îndepărtat majoritatea tatuajelor de pe corp, a slăbit, şi-a injectat botox şi și-a modificat amprentele, arată sursa citată.

Condamnat pentru trafic de droguri

Investigația în acest caz a început în 2022, când agenții au aflat despre posibila prezență în Spania a unui fugar care era căutat de autoritățile judiciare din România şi care avea de ispășit o pedeapsă cu închisoarea pentru trafic de droguri.

Urmărindu-l îndeaproape, anchetatorii au aflat că acesta ar putea locui într-o vilă din apropierea localității Pedreguer din Alicante. După ce au identificat domiciliul, agenții au observat că în casă se aflau doi bărbați, unul dintre ei fiind un alt fugar, pe numele căruia exista, de asemenea, un mandat european de arestare emis de autoritățile române. 

În cele din urmă, deși amândoi îşi luaseră diverse măsuri de securitate, anchetatorii au reușit să-l aresteze pe liderul organizației în apropierea locuinței sale, în timp ce se afla la cumpărături.

Cel de-al doilea fugar român a fost prins în timp ce se pregătea să părăsească domiciliul.

FOTO: Captură video

 
 

Urmărește-ne pe Google News