Dacă iniţial acuzaţiile, cuprinse într-un raport al Amnesty International, au fost negate cu vehemenţă, acum, un reprezentant al armatei egipeten, un general cu rang înalt care a cerut să-i fie protejată identitatea, a recunoscut tratamente umilitoare la care au fost supuse femeile care şi-au permis să-şi spună, liber, punctul de vedere, în Piaţa Tahrir. „Fetele care au fost reţinute nu erau ca fiica dumneavoastră sau ca a mea. Acestea erau fete care au campat în corturi cu protestatarii bărbaţi în piaţa Tahrir şi au fost găsite în corturile lor cocteiluri Molotov şi droguri. Nu am vrut să spună că au fost agresate sexual sau violate, aşa că am vrut să dovedim că nu erau virgine. Niciuna dintre ele nu era virgină”, a spus generalul.
Femeile egiptene care au protestat  în Piaţa Tahrir susţin că au fost bătute, supuse şocurilor electrice, percheziţionate de arme prin înţeparea hainelor şi ameninţate cu acuzaţii de prostituţie.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News