Keith Kellogg (80 de ani), fost şef de personal al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă în primul mandat al lui Donald Trump (2017-2021) şi consilier de securitate naţională al vicepreşedintelui de la acea vreme Mike Pence, ar dori să joace un rol central în tentativa de a pune capăt războiului din Ucraina, menționa mai devreme Reuters într-un articol în care îl prezenta drept favorit la nominalizare.

„El a fost alături de mine de la început! Împreună, vom obţine pacea prin forţă şi vom face America şi lumea mai sigure din nou!”, a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Planul lui Kellogg pentru încheierea războiului prevede îngheţarea liniilor frontului pe amplasamentele actuale şi forţarea conducerii de la Kiev şi a regimului de la Moscova să se aşeze la masa negocierilor. În cazul în care Rusia refuză discuțiile de pace, Kellogg propune sporirea sprijinului militar pentru Ucraina.

Este puţin probabil ca propunerea de pace evocată de Kellogg să mulţumească conducerea de la Kiev, având în vedere că, practic, ar da Rusiei control necontestat asupra unor părţi din estul Ucrainei, cel puţin pentru o perioadă semnificativă de timp.

Pe de altă parte, Ukrainska Pravda scria, citând surse din Administrația Prezidențială de la Kiev, că biroul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a luat legătura cu Richard Grenell, un alt favorit la postul de emisar, și cele două părți au ajuns la „un limbaj comun”. În plus, președintele ucrainean intenționează să o înlocuiască pe ambasadoarea în SUA, Oksana Markarova.

Ideea de „pace prin forţă”, reluată de Trump în anunţul său de miercuri despre desemnarea generalului Kellogg ca emisar pentru Ucraina şi Rusia, este „un slogan din epoca fostului preşedinte al SUA Ronald Reagan care este mai caracteristic vechiului Partid Republican decât celui condus de Trump astăzi, a explicat pentru agenţia EFE Volodímir Dubovik, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Mechnikov din Odesa.

În mesajul său de felicitare adresat lui Trump după ce acesta a câştigat alegerile prezidenţiale, Volodimir Zelenski a menţionat că apreciază angajamentul viitorului preşedinte american pentru abordarea „pace prin forţă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News