Guruliov, general-locotenent în retragere, a afirmat, în timpul intervenției la Russia 1, că „Ucraina încearcă acum să lovească în zonele de ariergardă ale armatei ruse, vizând depozitele de muniții și concentrările de trupe”.
„Rachetele lansate de sistemele HIMARS nu mai zboară 70 de kilometri, ci la 145 km. Dar nu trebuie să fii surprins, trebuie să fii pregătit pentru orice, Mai devreme sau mai târziu, forțele ucrainene vor primi arme de orice rază”, a declarat el.
„Trebuie să calculăm acest lucru și să ne pregătim”, a subliniat Guruliov, fost comandant adjunct al Districtului Militar Sud al armatei ruse, în prezent un membru al Dumei de Stat care este invitat constant la televiziunile rusești în ipostaza de analist militar.
Generalul a prezis „acest conflct ruso-ucrainean va dura până în 2030”.
În vară, Guruliov, un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, avertiza că Londra va fi primul oraș care va fi bombardat în cazul unui nou război mondial.
În urmă cu două luni, întrebat despre imaginile cu bărbații beți, după ce au fost mobilizați, generalul declara că „niciodată nu am văzut oameni treji în taberele de instrucție”.
De asemenea, actualul deputat din partea regiunii Transbaikal în Duma de Stat a acuzat furtul a 1,5 milioane de seturi de uniforme militare din depozitele armatei ruse.
Guruliov a produs consternare la începutul lunii octombrie, după ce a fost ordonată retragerea de la Lîman, după ce a spus, în direct: „Problema este minciuna generală din armată, sistemul merge de sus până jos”.
Foto: Profimedia