După ce a sunat la poliţie în primele ore ale zilei de marţi, tânărul şi-a pus planul în acţiune în oraşul Waldachtal din landul sud-vestic Baden-Wuerttemberg.

Pe parcursul celor 5 kilometri parcurşi cu stivuitorul, tânărul a intrat cu acesta în cinci vehicule parcate, într-un padoc, într-un hambar, în mai multe ziduri, dar şi în câteva felinare stradale. Din cauza mărimii vehiculului, poliţia nu a putut interveni imediat.

Tânărul şi-a încheiat periplul după aproximativ o oră şi a fost arestat fără a opune rezistenţă.

Prejudiciul total s-a ridicat la circa 75.000 de euro, potrivit poliţiei.

Comportamentul său neobişnuit a fost motivat probabil de „o poveste de dragoste eşuată”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al poliţiei. Pe moment nu este clar cum a ajuns tânărul în posesia stivuitorului.

Urmărește-ne pe Google News