Topirea record observată în Alpi de oamenii de știință, ca urmare a încălzirii globale, favorizează apariția rămășițelor unor persoane dispărute în urmă cu zeci de ani.
În august 2024, un cioban a descoperit oasele unui picior uman într-o vale din apropiere de Sölden și a alertat autoritățile. Analiza ADN a identificat victima, un german de 30 de ani care căzuse într-o crevasă în 1967, relatează Agerpres.
La momentul accidentului, salvatorii nu l-au găsit, iar căutările au fost abandonate din cauza vremii nefavorabile.
„Retragerea ghețarilor, în acest caz a Wasserfallferner, scoate la iveală rămășițe uman”, a explicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliției, Erwin Voegele.
„Dar se întâmplă rar ca acestea să poată fi identificate, mai ales după atâta timp”, a adăugat el.
În Elveția vecină, rămășițele unui alpinist german în vârstă de 38 de ani, dispărut din 1986, au fost descoperite în iulie 2023, pe ghețarul Theodul (sud). O lună mai târziu, trupul unui austriac în vârstă de 37 de ani a fost găsit în Tirol.