Într-o postare pe Facebook, administrația orașului Oliveri din Italia îl laudă pe Ion, un român care locuiește acolo de ceva vreme, și despre care spune că deși nu este născut în localitate și nu are cetățenie italiană, dovedește că ”Spiritul civic nu are cetățenie, ci sălășluiește în sufletul fiecăruia dintre noi”.

Ion, un grădinar care nu avea loc de muncă, a cerut autorizație de la primărie pentru a curăța și reamenaja parcul din localitate.

„În această perioadă sunt șomer, am timp și vreau să fac ceva. Aș dori să amenajez rondouri de flori”, le-a spus românul autorităților din localitate, potrivit postării de pe rețeaua de socializare.

Munca făcută de român a fost apreciată și după ce a plantat flori, a cerut autorizație și pentru a tunde iarba și a amenaja locurile de joacă pentru copii. Așa că în postare se arată că ”Dacă în aceste zile veți vedea un bărbat brunet printre tobogane și copii, nu vă faceți griji. Este unul dintre noi. Un prieten”.

Un grădinar român, lăudat în Italia după ce s-a oferit voluntar să amenajeze un parc
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări

Impresionați de gestul românului și munca voluntară depusă de acesta, autorii postării au spus că ”În așteptarea unei mutații genetice care să elimine din societatea noastră prejudecățile, îi mulțumim prietenului nostru Ion că a ales singura cale posibilă către o adevărată integrare: respectul pentru locuri și oameni”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI