Grefierul a fost trimis în jdecată, în stare de arest preventiv, pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calităţi oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, a anunţat miercuri Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
Potrivit anchetatorilor, grefierul a sustras, în data de 11.11.2023, un număr de 323 dosare penale si alte înscrisuri oficiale, înregistrate sau aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi le-a depozitat într-un spaţiu aflat în apropierea imobilului în care locuia.
În 2 noiembrie 2023, în timp ce a fost abordat de o persoană, martor în cauză, şi-a asumat, fără drept, calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi i-a dat de înţeles martorului că va întocmi o soluţie de netrimitere în judecată în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru o infracţiune la regimul rutier.
Ulterior, acesta a întocmit, în fals, o ordonanţă de clasare, prin contrafacerea semnăturii procurorului. Totodată, grefierul i-a înmânat celui din urmă un exemplar al ordonanţei de clasare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Baia Mare.