Situația este uluitoare la unitatea medicală arădeană. În plină pandemie de coronavirus, 40 dintre angajaţi, între care 14 medici, şi-au dat demisia, în ultimele zile. Ba mai mult, alți 127 de angajaţi, printre care și 35 de medici, sunt în concediu medical.
În schimb, mai mulți tineri italieni, care au finalizat studii medicale la Arad, au lăsat munca pe care o desfășurau în mediul privat şi s-au oferit să dea o mână de ajutor spitalului.
15 italieni s-au pus în slujba românilor
Unul dinte aceștia este Giuseppe Esposito, în vârstă de 29 de ani, care era angajat la un cabinet de medicină de familie.
“Nu e uşor deloc, în această perioadă în care există şi unele lipsuri, mă refer la echipamente de protecţie, dar trebuie să rămânem pentru a ne ajuta pacienţii. Nu m-am gândit nicio clipă să renunţ! E datoria mea să fiu în prima linie, chiar dacă familia mea din Italia îşi face uneori griji”, a spus Giuseppe Esposito, conform sursei citate.
La Spitalul Județean Arad, Giuseppe Esposito are alături 14 conaţionali ajută pe perioada crizei, toţi foşti colegi de facultate. Printre ei sunt și specialişti în boli infecţioase
În afară de italieni, în unitatea medicală lucrează și câțiva rezidenți francezi.
În România, până acum, 2.738 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 107 au murit.