Furturile „flash” din California i-au pus în încurcătură pe polițiști. 14 magazine au fost jefuite de grupul de copii, într-un stil care i-ar face invidioși și pe spărgători veterani. Autoritățile afirmă că au fost implicați între 20 și 40 de suspecți. Situația a luat o întorsătură neașteptată și povestea a devenit virală în momentul în care LAPD (n.r. – poliția din Los Angeles) a publicat peste tot afișe cu tinerii, inclusiv la posturile TV, și au cerut ajutorul populației.

Atunci, recunoscându-și copiii printre infractori, mai mulți părinți din California au sunat la Departamentul de Poliție din Los Angeles pentru a-i denunța.

Cele 14 jafuri au avut loc de la mijlocul lunii iulie până în septembrie, iar unele magazine au fost lovite de mai multe ori. Magazinele erau de obicei aproape unele de altele. Zonele alese de tineri au fost Rampart, Hollywood, Wilshire și West LA și majoritatea jafurilor aveau loc vineri seara, au spus autoritățile.

Poliția spune că grupul a comis cele 14 jafuri în următoarele zile: 12 iulie, 19 iulie, 2 august, 9 august, 16 august și 20 septembrie.

Suspecții s-au prezentat la magazine cu biciclete în timpul serii, de obicei vineri, apoi au intrat, au luat obiecte, au deteriorat bunuri și au plecat fără să plătească nimic.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Suspecții sunt descriși ca bărbați tineri, posibil adolescenți care variază ca etnie”, anunța poliția pe 25 septembrie.

„Câțiva martori continuă să se teamă pentru siguranța lor după un comportament atât de agresiv”, a adăugat poliția.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

beldeanioan   •   06.10.2024, 06:57

Hotul are și el drepturi; doar prestează și el o munca, nu? Desigur, ar trebui sa plătească impozit 47%din ce fura, dar sa aibă asigurare sociala, vechime pentru pensie..

DoarDiviziaB   •   05.10.2024, 22:08

Cred că la nivel mondial trebuie instituită o forță polițienească foarte mare și cu drepturi foarte largi, in sensul că dacă te prind la furat sa te pot executa din prima. Deja s-au ajuns prea departe. Toți fura și au drepturi. Drepturi la ce? Un hot este un pericol social.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI