Potrivit Antena 3 , un domn din Constanţa a povestit la Sinteza Zilei cum sâmbătă seara se afla împreună cu familia la salina Praid, pentru tratamentul fiicei lui, diagnosticată cu bronho-pneumonie obstructivă, dar care nu trebuia să stea mai mult de o jumătate de oră în acea zi, conform recomandărilor medicilor.
În momentul în care au vrut iasă, aceştia au urcat în locul de unde urma să îi ia autobuzul pentru a-i scoate la suprafaţă. Dar când au ajuns la locul respectiv, uşile erau blocate. După ce au aşteptat în spatele uşilor închise timp de 15 minute, timp în care oamenii au intrat în panică, o femeie chiar pierzându-şi cunoştinţa, câţiva bărbaţi au luat atitudine, forţând uşile, potrivit aceleiași surse.
Bodyguardul le-a spus atunci că cei de SPP sunt afară, intrarea şi ieşirea din salină fiind blocate deoarece. Și asta pentru că premierul Ungureanu se afla în vizită la Praid. După ce s-a reuşit deblocarea uşilor, oamenii au fost nevoiţi să aştepte mai bine de o oră până ce autobuzul a venit să îi scoată la suprafaţă.
Directorul salinei, Zoltan Seprodi, a intrat în direct în emisiune Sinteza Zilei de la Antena3 şi a confirmat faptul că s-a aşteptat 15 minute până s-au deschis uşile, dar că au trecut cel mult 20 de minute până la venirea autobuzului. Acesta nu a confirmat nici faptul că oamenii au fost blocaţi în salină din cauza premierului Ungureanu, ci din cauza defectării autobuzului.