Este vorba despre o operațiune identificată drept Storm-2035, în cadrul căreia ChatGPT a fost folosit pentru a genera conținut axat pe subiecte precum comentariile candidaților din ambele părți la alegerile din SUA, conflictul din Gaza și prezența Israelului la Jocurile Olimpice. Conținutul a fost distribuit apoi pe conturi de pe rețele sociale și pe site-uri web.

Reprezentanții OpenAI precizează că operațiunea nu pare să fi obținut o implicare semnificativă a publicului. Cele mai multe dintre postările identificate pe rețelele sociale au primit puține aprecieri, distribuiri și comentarii sau chiar deloc, iar compania nu a văzut indicii că articolele de pe internet au fost distribuite pe rețelele sociale.

Conturile vizate au primit interdicția de a folosi serviciile OpenAI, iar compania continuă să monitorizeze activitățile pentru orice tentative ulterioare de a încălca politicile, se mai precizează în comunicat.

Un raport al Microsoft de la începutul lunii august arată că rețeaua iraniană Storm-2035, care cuprinde patru site-uri mascate în instituții de știri, implică în mod activ grupurile de alegători din SUA din extremitățile opuse ale spectrului politic, cu „mesaje polarizante pe probleme precum candidații la președinția SUA, drepturile persoanelor LGBTQ și conflictul Israel-Hamas”.

Alegerile prezidențiale din SUA, în care se vor confrunta democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump, vor avea loc pe 5 noiembrie.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

Urmărește-ne pe Google News