Lucrătorul de salubritate din Vaslui poate spune însă că s-a născut a doua oară, pentru că a fost salvat de două ori din ghearele morții. Dacă prima dată manevrele de resuscitare au durat peste 40 de minute, la al doilea infarct suferit în ambulanța care îl ducea către spital bărbatul a reacționat imediat și a ajuns în viață la spital, arată publicația Vremea Nouă.

„La sosirea
echipajului de intervenție, pacientul se afla în stop cardio
respirator. Au fost efectuate manevre de resuscitare, pacientul dând
semne vitale după aproximativ 45-50 minute. În timpul
transportului către UPU Vaslui, pacientul a intrat încă o dată în
stop cardio-respirator, dar a răspuns imediat la manevrele de
resuscitare. Pacientul a fost predat către UPU Vaslui în viață.
Din primele informații, pacientul se afla în timpul serviciului
atunci când a căzut din picioare și a intrat în SCR” a precizat
reprezentantul ISU Vaslui.

Bărbatul a căzut din picioare, luni, în timp ce se afla în centrul Vasluiului, iar martorii susțin că sângera puternic atunci când a venit ambulanța.

Sursa foto: Vremea Nouă

 
 

Urmărește-ne pe Google News