Polițiștii de Investigații Criminale au descins, joi, în casa reșițeanului. Oamenii legii bănuiau că el este cel care, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, a dat atacul la bijuteria din zona Intim a orașului Reșița, județul Caraș-Severin. Bărbatul a pătruns prin plafonul de beton, dintre parter și etajul 1. Ajuns în fața seifului, a forțat cutia și a furat bijuterii în valoare de aproximativ 85.000 de lei.
După ce au finalizat ancheta, oamenii legii au percheziționat locuința bărbatului.
Suspectul de furt a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca vineri, 8 iunie, să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiuni de furt calificat, în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Citește și: Ce afaceri mai are Elena Udrea în România. Hoteluri la băi și culturi de orez