Poliţiştii din Moreni, județul Dâmbovița, au primit un apel de la un bărbat care a spus că a găsit într-o locuinţă din municipiul Ploiești, județul Prahova, cadavrul unei persoane. Individul a recunoscut senin că a intrat în casa respectivă pentru a fura ce găseşte, însă, în timpul ce căuta printre lucruri, a dat peste trupul neînsufleţit al unei femei.
Ancheta în cazul femeii al cărei cadavru putrezit a fost găsit în casa din Ploiești se anunță dificilă, în condițiile în care femeia era moartă de aproximativ un an.
După ce un hoț din județul Dâmbovița a anunțat la poliție că a intrat în casa care părea nelocuită de mult timp ca să fure și a găsit un cadavru, polițiștii au descoperit că nimeni nu a anunțat, în toate aceste luni când femeia de 41 de ani nu a mai fost văzută, dispariția acesteia.
Mai mult, surse judiciare au declarat pentru Libertatea că polițiștii nu au descoperit nici măcar o rudă a femeii care să poată da detalii despre ce făcea aceasta și dacă suferea de boli care să-i fi adus sfârșitul.
Se pare că singurul prieten al femeii era un câine care a și păzit-o e femeie după moarte. Cadavrul animalului a fost și el găsit de către pompierii care au spart ușa. Zăcea descompus chiar lângă trupul stăpânei sale.
Vecinii spun că femeia era o fire foarte retrasă și că nu stătea de vorbă cu ei. Oamenii știu despre ea că îi muriseră părinții și că, de când rămăsese singură, devenise și mai puțin comunicativă.
Niciunul dintre ei nu a simțit miros de cadavru, chiar dacă unii s-au mirat văzând că nici măcar plicurile cu facturi și pliantele de la supermarketuri nu mai erau ridicate de mult timp.
Vecinii mai psun că femeia nu era sociabilă de felul ei, dar că, după ce i-au murit părinții și a rămas singură, nu se mai înțelegea cu nimeni și nu mai voia pe nimeni în preajma ei.
De asemenea, vecinii au povestit că în urmă cu mai bine de un an l-a atacat pe un vecin cu o rangă și i-a distrus mașina, fiind apoi internată. La scurt timp, a fost văzută pe stradă, iar ulterior nimeni nu a mai vazut-o și nu a mai aflat nimic despre ea.
Oamenii spun că, deși au sesizat absența ei, în condițiile în care nimeni din familie nu a anunțat dispariția, nu se putea intra in casa femeii fără un ordin judecătoresc.
Poliţiştii au demarat cercetările
Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au constatat că cele spuse de bărbat se verifică. Locul a fost împrejmuit, iar criminaliştii au declanșat cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat în locuinţa respectivă.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi tentativă de furt. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Citește și: EXCLUSIV / Copacii din pădurile României, de vânzare pe Facebook. Administratorii de păduri ignoră ilegalitățile cu ”câteva mii de metri cubi”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro