Bărbatul fusese eliberat din
pușcărie luna trecută, pe 8 august, fiind condamnat pentru tâlhărie, după ce
i-a rupt brațul unei femei în timpul unui furt. A doua zi după ce a scăpat de
gratii, Mircea Nicolae Mateiu s-a reîntors la vechea ocupație, furând dintr-un
hipermarket din Vicenza.
La scurt timp, Mircea Nicolae
Mateiu, un agent l-a interceptat dintr-o nou într-un parc, unde încerca să se
suie într-un copac, însă suspectul a mai scos un as din buzunar: a furat
cuțitul din dotarea unui polițist și a amenințat cu înjunghierea.
Pe lângă specializarea în furt și tâlhării din case și magazine, scrie vicenzatoday.it, citat de Observator.tv, Mateiu este și un acrobat priceput în a sări peste porți, garduri sau pe la ferestrele oamenilor. Pentru mai multe lovituri, acesta a fost prins si condamnat, însă oficialii italieni îl bănuiesc pe român de multe alte infracțiuni. Agenții care l-au prins pe bărbat au fost felicitați chiar de către primarul din Vicenza, Francesco Rucco. Edilul le-a mulțumim pentru efort, apreciind intuiția și dibăcia de care au dat dovadă, în timpul urmăririi ce a ținut mulți localnici cu sufletul la gură.