Sursa citată face practic o amplă radiografie a profilurilor de hoți prinși în Elveția și judecați și îl identifică pe român cu un nume fictiv, Marian Radu, pentru a-i proteja identitatea.

„Fură genți de mână, biciclete sau mașini întregi de construcții. Fură carne, țigări și alcool. Sparge cutiile poștale, intră în curți și în boxele de la subsol”, își încep Fabian Baumgartner și Nils Pfändler reportajul.

Potrivit celor mai recente statistici privind criminalitatea, numărul hoților a crescut la cel mai ridicat nivel din 2009 încoace, în Elveția. Numărul spargerilor rămâne la un nivel scăzut comparativ cu sfârșitul anilor ‘90, dar a crescut cu aproape o cincime, până la aproape 7.000 de cazuri, în 2022. Adică aproape 20 de spargeri pe zi.

Christiane Lentjes Meili, șefa poliției penale din cantonul Zürich, invocă diverse motive pentru creșterea numărului spargerilor. De când măsurile corona au fost ridicate, a crescut numărul de turiști, a fost organizate din nou evenimente majore și viața de noapte și-a revenit la normalul dinaintea pandemiei. „Dar situația economică tensionată și migrația au și ele un anumit efect care acționează ca un motor pentru infracțiuni de acest fel”, a spus ea, când a prezentat statisticile infracționalității.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Cine sunt bărbații și femeile care intră în case, intră în subsoluri, fură biciclete sau golesc rafturile magazinelor?

Pe baza a peste o duzină de rechizitori și procese, pot fi identificate patru tipuri de hoți: turistul infracțional, aspirantul profesionist, hoțul oportunist și dependentul. Au un singur lucru în comun: toți au fost prinși.

Articolul tratează cu exemple reale fiecare tipologie în parte și românul Marian Radu e exemplu pentru turistul infracțional. Este hoțul care călătorește în Elveția din străinătate, merge în turneu și nu se teme de pedepse cu închisoarea. Exact ca românul despre care relatează articolul.

Radu este un profesionist. În ultimii ani, românul de 26 de ani a trăit mai ales din spargeri.

Polițiști îi numesc pe infractorii ca el, care călătoresc în Elveția special pentru a comite infracțiuni, turiști infracționali. Ei sunt responsabili pentru majoritatea celor 460 de furturi de buzunare și furturi de la evenimentul Street Parade de anul trecut.

Viața lui Radu s-a derulat în două lumi, în ultimii ani: în închisoare și afară. Intră, este arestat, iese, intră din nou și este prins din nou. În 2018 a fost condamnat pentru prima dată în Elveția, a fost și expluzat din țară, după care a stat doi ani și jumătate după gratii în Germania.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

După ultima sa eliberare în toamna anului 2020, lucrează în silvicultură și într-o fabrică de lăzi din Irlanda și Țările de Jos. Dar își pierde ambele locuri de muncă după câteva luni.

În primăvara anului 2022 se întoarce în Elveția, unde urmărește să dea lovituri mai ales în camerele și apartamentele de la subsoluri.

De opt ori intră și fură obiecte de valoare. De obicei nu este mult. Uneori sunt două genți, ochelari de soare, numerar și un card bancar, alteori o pereche de pantofi sport. Și eșuează din nou. Odată, urcă pe o scară într-o cameră de zi. După ce a deschis geamul de acolo cu o șurubelniță, sistemul de alarmă s-a declanșat și Radu a fugit fără să ia nimic.

Câteva luni mai târziu, poliția l-a prins. Românul mergea pe bicicletă prin orașul Zug, la începutul după-amiezii zilei de 22 iulie 2022, când o patrulă de poliție cu lumini albastre aprinse îi cere să se oprească. Dar Radu își aruncă bicicleta la pământ și fuge, sărind peste două garduri. Polițiștii îl urmăresc și îl prind.

Nouă luni mai târziu, Radu se prezintă în fața judecătoriei din Horgen. Judecătorul este curios: „De ce nu ți-ai căutat un loc de muncă adevărat în România?”.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Radu întreabă ușor arogant: „Chiar vrei să-ți spun de ce?”. Și apoi răspunde: „Aici câștig mai mult în închisoare decât în ​​țara natală cu munca”. Judecătorul insistă: „Și de ce ai comis infracțiuni?”. Răspunsul românului e dezarmant: „Pentru că sunt un idiot”.

Judecătorul din Horgen i-a dat o pedeapsă de 16 luni de închisoare. După aceea, Radu este deportat, nu mai are voie să intre în Elveția timp de douăzeci de ani. Dar el a călătorit din nou în Elveția, în ciuda faptului că a fost expulzat din țară.

Radu nu este impresionat de asta. El spune: „Știm cu toții că nu mă pot întoarce. Dar știm cu toții că m-aș putea întoarce, dacă aș vrea”. „Dar, adaugă Radu, m-am săturat de Elveţia”.

Articolul exemplifică apoi și celelalte tipuri de infractori identificați ca tipologie de poliție. De adăugat și faptul că, atunci când spune că în închisoare în Elveția câștigă mai mult decât dacă ar munci în România, Radu se referă la faptul că deținuții cu condamnări definitive încarcerați în Elveția sunt obligați să muncească în închisoare, fiind angajați la diferite firme care au contracte cu sistemul penitenciar.

Deținuți primesc un salariu, o parte din bani sunt de multe ori opriți de închisoare, pentru a acoperi cheltuielile cu deținutul, iar o parte e pur și simplu strânsă și i se dă deținutului la sfârșitul pedepsei, când e eliberat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI