Incidentul a avut loc pe 13 iunie 2020, când bărbatul se plimba pe Copou. A sunat la 112, iar echipajul medical i-a administrat antibiotice şi i-a făcut vaccinul antitetanos. Ulterior, bărbatul a făcut şi vaccinul antirabic.
Bărbatul muşcat de maidanez a cerut despăgubiri din partea Primăriei, dar a fost refuzat, municipalitatea invocând faptul că programul de gestionare a câinilor fără stăpân face parte dintre atribuţiile Salubris, compania consiliului local.
În instanţă, bărbatul a solicitat despăgubiri de 10.000 de lei pentru faptul că a fost nevoit să poarte bandaje timp de câteva săptămâni. De asemenea, acesta a susţinut că i-a fost limitată libertatea de mişcare şi a fost nevoit să renunţe la consumul de cofeină timp de o lună.
„Dincolo de prejudiciul material survenit ca efect al tratamentelor ce a fost nevoit să le urmeze, reclamantul a suferit şi un prejudiciu moral, constând în suferinţa provocată de muşcătura câinelui, frica încercată la momentul agresiunii, îngrijorarea firească cu privire la evoluţia leziunilor, precum şi disconfortul pricinuit de restrângerea posibilităţii de mişcare, acesta fiind obligat să poarte bandaje”, au transmis magistraţii, care au obligat Salubris la plata a 10.000 de lei, ca despăgubiri.
Sentinţa a fost atacată cu apel, cazul urmând să fie reanalizat de tribunal.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro