”Viața mea s-a schimbat. Sunt un om norocos pentru că vorbesc mereu despre Dumnezeu și pentru că el este mereu prezent în sufletul meu”, a declarat câștigătorul, în cadrul unei conferințe de presă.
Pedro Quezada este proprietarul unui magazin în localitatea Passaic, un oraş de 70.000 de locuitori situat la aproximativ 25 de kilometri de New York. Sosit în Statele Unite la vârsta de 26 de an, bărbatul este căsătorit și are cinci copii, cu vârste cuprinse între 5 și 23 de ani, și o nepoată.
„Viața mea se va schimba puternic cu atâția bani, însă inima mea nu se va schimba”, a asigurat Pedro Quezada, proprietarul unui magazin alimentar gestionat de unul dintre copii săi.
Conform loteriei Powerball, Quezada ar trebui să obțină în total între 152 și 221 de milioane de dolari după plata impozitelor federale și locale. Cel mai mare câștig oferit de loteria americană s-a ridicat la 640 de milioane de dolari și a fost împărțit de trei jucători în martie 2012.