Cuplul a fost oprit într-o benzinărie din San Bernardino, în California, în timp ce se îndrepta spre spital. Agenții de imigrație au venit la geamul mașinii și le-au cerut celor doi să se identifice, a spus femeia, Maria del Carmen Venegas.
Soțul ei, Joel Arrona-Lara (35 de ani) nu avea permisul de conducere asupra sa, iar ofițerii l-au arestat, ceea ce a provocat o revoltă și mai mare împotriva Forțelor de Graniță și Imigrație (ICE) și a administrației Trump, scrie The New York Times.
Într-un comunicat de presă emis sâmbătă, ICE arată că bărbatul, cetățean al Mexicului, se află în SUA ilegal și că este urmărit pentru crimă în țara sa. Ofițerii spun că l-au recunoscut pe bărbat după ce au văzut mandatul de arestare emis pe numele lui în Mexic.
Totuși, familia susține că el nu a comis nicio crimă în Mexic și avocatul lui arată că au fost făcute cercetări pe cont propriu.
„Chiar dacă polițiștii știau că ea este gravidă, nu au arătat compasiune și l-au arestat pe bărbat. Pentru noi, pe lângă arestarea nejustificată, oamenii legii au compromis sănătatea copilului și a soției lui”, spune Emilio Amaya, avocatul lui Arrona-Lara.
ICE arată că arestează oameni care au scopul să fie „o amențare către securitatea națională, siguranța publică și securitatea graniței”.
Administrația Trump a dat agenților de la ICE puterea să facă arestări, iar politicile de creștere a securității la granițe a dus la sute de cazuri de copii separați de părinți.
Maria del Carmen Venegas și Joel Arrona-Lara se află în SUA de peste un deceniu. Cei doi au acum cinci copii împreună. În timp ce Arrona – Lara se afla în arest, soția sa a născut un băiețel.
CITEȘTE ȘI: VIDEO / Cum să stai la mare o săptămână, cu doar 300 de lei, în plin sezon estival