“Copiii mei, copiii mei” – sunt strigătele disperate ale unei românce, care a văzut cum băiatul ei, în vârstă de doar un an, este ucis, iar sora acestuia, tot în vârstă de un an, este grav rănită, relatează The Telegraph. Atacatorul celor doi copii este nimeni altul decât tatăl lor.

Bărbatul a fost arestat duminică noapte, după ce o operațiune de amploare. Bidhya Sagar Das, un imigrant indian în vârstă de 33 de ani, este acuzat acum crimă și tentativă de crimă. Cazul șocant a avut loc într-un apartament din zona Finsbury Park, în partea de nord a Londrei, iar totul ar fi pornit de la o ceartă conjugală.

Imigrantul indian a fugit însă din apartament înainte ca poliția și ambulanța să sosească la fața locului. Cei doi copii, care sunt gemeni, au fost găsiți în stare critică, iar băiețelul a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.

“Un vecin a auzit-o pe femeie cum țipă în stradă și a mers în apartamentul ei, unde a văzut… Nu mi-aș fi imaginat că așa ceva se poate întâmpla nici într-o milion de ani”, a mărturisit un vecin al femeii, românul Mihai Menea, în vârstă de 29 de ani.

De altfel, acesta crede că mama copiilor este tot o româncă. El spune că tatăl acestuia este un imigrant indian, care lucra ca recepționer la un hotel de aproape șapte ani, însă și-ar fi dat demisia în urmă cu două zile.

Potrivit Daily Mail, mama celor doi copii este Cristinela Datcu, care a plecat din Iași în Marea Britanie. O prietenă a româncei a povestit că soțul ei era extrem de gelos și că de multe ori o acuza pe aceasta că l-a înșelat și că cei doi copii nu sunt ai lui. Aceasta a vorbit cu românca la telefon, cu doar câteva ore înainte ca soțul ei să-i atace pe cei doi copii.

„Mi-a spus că este bine, însă știam că nu este bine. I-am spus că o să o sun mai târziu, dar nu am mai făcut asta”, a spus o prietenă a româncei. Ea a povestit că soțul Cristinelei avea adesea crize de gelozie. „Era bun cu cei doi, însă câteodată spunea că poate nu sunt copiii lui. I-am spus că el nu este potrivit pentru era, însă nu mă asculta”, a mai spus prietena româncei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News