Politicianul PSD nu mai are voie să conducă timp de trei luni, după ce a pierdut procesul cu poliţiştii de la Bacău, cu privire la suspendarea permisului său de conducere. Dreptul de a conduce vehicule i-a fost suspendat după ce, azi, Tribunalul Bacău a respins ca neîntemeiat apelul prin care preşedintele CJ Vrancea a constestat procesul verbal din 3 august 2014, prin care un echipaj al poliţiei rutiere din judeţul învecinat l-a prins cu o viteză superioară limitei maxime pentru respectivul sector de drum, scrie www.ziaruldevrancea.ro. Conform informaţiilor iniţiale, acesta circula în localitate cu o vitezăde peste 100 km/h.

Marian Oprişan a contestat procesul verbal întocmit pe raza comunei Nicolae Bălcescu. În fază de fond, la prima instanţă, soluţia a fost similară celei pronunţate azi de Tribunalul Bacău.

La momentul respectiv, Marian Oprişan a declarat pentru MEDIAFAX că a contestat procesul-verbal de contravenţie întrucât „nu corespunde realităţii” şi că nu a depăşit limita legală de viteză.

„Am contestat în justiţie procesul-verbal de contravenţie întrucât nu corespunde realităţii. Era noapte, în jurul orei 02.00, eram în afara localităţii şi nu am depăşit limita legală de viteză. Dar m-am supus regulilor organului de poliţie, aşa cum trebuie să facă toţi cetăţenii normali ai acestei ţări”, a spus atunci Oprişan.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI