Conflictul a izbucnit în noaptea de 14 spre 15 decembrie 2024, în jurul orei 23.00. Victima, identificată ca T.Q.H., cânta karaoke în camera sa, deranjând liniștea. Acest lucru a dus la o ceartă cu H.V.P., agresorul.
„În noaptea de 14/15.12.2024, în jurul orei 23.00, pe fondul consumului de alcool, dar şi al faptului că persoana vătămată T.Q.H. – cetăţean vietnamez, deranja liniştea în căminul unităţii angajatoare (făcea karaoke în camera sa), între persoana vătămată şi inculpatul H.V.P. a avut loc o discuţie în contradictoriu ce a degenerat într-un conflict fizic, în cadrul căruia inculpatul H.V.K. a procedat la agresarea fizică a persoanei vătămate T.Q.H., respectiv folosindu-se de un cuţit a înjunghiat victima, cauzându-i o plagă penetrantă toracică, leziune ce a pus viaţa victimei în primejdie, leziune vindecabilă în 25 – 30 zile de îngrijiri medicale”, au transmis procurorii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a deschis o anchetă pentru tentativă de omor. Agresorul a fost prezentat Tribunalului Tulcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro