Un individ mascat a jefuit un cazino din Timișoara. Înarmat cu un cuțit a amenințat-o pe casieră și a plecat cu aproximativ 5.500 de lei
Un individ mascat a jefuit un cazinou din Timișoara. Înarmat cu un cuțit, a amenințat-o pe casieră și a plecat cu aproximativ 5.500 de lei. Femeia a reușit să apese butonul de panică, iar angajații firmei de pază au ajuns imediat, dar tâlharul plecase. Polițiștii au reușit însă în câteva zile să-l identifice.
Acesta a fost săltat, dus la audieri, iar luni dimineață a participat la reconstituire în cazinoul în care a comis fapta. El este acuzat acum de tâlhărie calificată și riscă să petreacă ani buni în spatele gratiilor, relatează tion.ro.
Polițiștii timișoreni povestesc că tânărul de 33 de ani are o problemă cu jocurile de noroc și avea datorii după ce a jucat la păcănele. În noaptea de 26 spre 27 septembrie el a intrat mascat și înarmat cu un cuțit într-un cazinou din Calea Șagului din Timișoara. A amenințat-o pe o angajată și a reușit să fure aproximativ 5.500 de lei, apoi să se facă nevăzut.