Individul de 27 de ani, din București, a fost reținut, după o urmărire în trafic, în Brașov. Tânărul conducea mașina duminică dimineața, pe strada Avram Iancu, din municipiul Brașov, și nu a oprit la semnalul polițiștilor. Polițiștii l-au urmărit cu girofarul și sirena în funcțiune care au pornit în până în parcarea unui centru comercial. Acolo, a încercat să fugă dar a fost imobilizat și încătușat de polițiști.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde i-au fost recoltate probe în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma efectuării examenului clinic, a rezultat că acesta prezinta semne vizibile că s-ar afla sub influența unor substanțe psihoactive, au precizat reprezentanții Poliției Brașov, potrivit Mediafax.

În urma verificărilor, oamenii legii au mai stabilit că, în aceeași zi, bărbatul a avut un conflict cu un alt bărbat, pe care l-a amenințat cu un cuțit. Individul era urmărit cu un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.


Citește și: 29 de ani de când românii au strigat „Jos comunismul!”. Ce facem astăzi cu libertatea câștigată în 89?


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News