Incidentul a avut loc pe un zbor Delta Airlines de pe 7 ianuarie, iar o săptămână mai târziu Shane McInerney a fost adus în fața unui judecător din New York, unde a fost acuzat de „agresarea și intimidarea intenționată a unui membru al echipajului de zbor”.

Potrivit plângerii penale, bărbatul a refuzat în mod repetat să poarte o mască, a aruncat cu o cutie de băutură lovind un pasager în cap şi şi-a dat jos pantalonii şi lenjeria intimă.

Un purtător de cuvânt al tribunalului a declarat că, dacă va fi găsit vinovat de această acuzație gravă, McInerney ar putea fi condamnat la 20 de ani de închisoare. Shane McInerney se îndrepta spre Florida pentru a se angaja la o academie de fotbal. El a fost eliberat pe o cauțiune de 20.000 de dolari în așteptarea procesului.

În ianuarie 2021, Administrația Federală a Aviației a anunţat o politică de toleranță zero față de persoanele care resping regulile federale care impun purtarea măștii pe zborurile interne din SUA. Măsura a fost luată în condițiile în care însoțitorii de zbor au raportat un număr mare de incidente de abuz verbal și fizic din partea călătorilor care refuză să poarte mască.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News