ComenteazăIstoricul ieșean Cristian Ploscaru, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, spune că indiferent de rezultatul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, există deja o consecință pozitivă a acestuia: ucrainenii au devenit cu adevărat o națiune. Este un fenomen rar, explică istoricul, despre care era greu de crezut că putea fi replicat în secolul al XXI-lea.
„Vedem cu ochii noștri, deși acest război are o latură foarte dramatică, un proces care nu se întâmplă în fiecare zi. Cum se naște o națiune: prin foc și sabie”, spune istoricul.
Ucrainenii au destul de multe probleme interne – de natură identitară și a solidarității interne. S-a văzut asta destul de clar în anii 90 sau în anii 2000. Dar voința lor de a se transforma într-o societate de model european și provocările în care s-au găsit din acest punct de vedere au consolidat aceste forme de solidaritate internă și le-a cristalizat identitatea.
Cristian Ploscaru, istoric:
„Națiunea? Oameni care învață să țină minte și să uite aceleași lucruri împreună”
Istoricul îl invocă pe filosoful francez Ernest Renan, care a trăit în secolul al XIX-lea și care a oferit două definiții ale națiunii într-un celebru text – „Quest-ce quune nation?” (Ce este o națiune?). Filosoful a scris că o națiune este „un plebiscit în fiecare zi”, o exprimare a voinței din generație în generație de a construi un viitor împreună. Acesta a mai explicat că o națiune este „un grup de oameni care învață prin școală să țină minte și să uite aceleași lucruri împreună”.
Cristian Ploscaru spune că aceste două definiții le vedem „absolut valabile și active” la ucraineni.
„Nu mai contează dacă sunt ortodocși, greco-catolici, dacă teritoriul în care locuiesc a aparținut odată Poloniei, Novorusiei sau Imperiului Rus în ansamblul său. Acești oameni au format împreună o națiune bazată pe ideea franțuzească născută odată cu revoluția: o națiune este un grup de oameni care vrea să trăiască împreună”, explică istoricul ieșean.
Acesta este fascinat să vadă că în zilele noastre, sub ochii noștri, se consolidează o țară. „Nu vezi în fiecare zi un asemenea eveniment absolut spectaculos – acela de formare a unei comunități naționale după toate regulile sale. De aceea, victoria Ucrainei este deja asigurată: s-a consolidat o națiune mai puternică decât înainte”, a completat profesorul.
În Iugoslavia, experimentul artificial de creare a unui stat a eșuat
Parte din propaganda Kremlinului a fost că Ucraina este de fapt parte din Rusia, de vreme ce Kievul a fost prima sa capitală. Prin urmare sunt îndreptățiți să o ocupe. Istoricul Cristian Ploscaru are un alt exemplu: tentativa de a genera artificial conceptul de națiune în Iugoslavia. Acesta explică faptul că au fost eforturi coordonate ale oamenilor de cultură și politicienilor, în comunism, pentru a introduce noțiunea de iugoslavism: că sârbii, croații și slovenii formează o singură națiune.
Deși în școli „s-a bombardat un adevărat discurs istoric și cultural istoric”, deși a fost creată o identitate lingvistică comună, tentativa a eșuat, pentru că oamenii nu au crezut în asta.
„Iugoslavismul nu a reușit, oamenii nu au crezut în el. Croații au rămas croați, slovenii – sloveni, sârbii – sârbi și am asistat după 1990 la falimentul ideii”, punctează ieșeanul.
De aceea, cazul Ucrainei e mai interesant de privit: „Vedem, 30 de ani mai târziu, victoria ideii ucrainismului. Există o anumită poveste a suferinței cu acest popor care s-a transformat acum, începând cu secolul al XX-lea, într-o poveste a demnității”, spune Cristian Ploscaru.
Un secol de suferință pentru Ucraina
Ucrainenii, ca popor, au trecut prin Holodomor, „o foamete programată” indusă de regimul condus de Stalin în zona Ucrainei de astăzi, fiindcă oamenii au refuzat colectivizarea și intrarea în asociațiile de tip CAP, cum au fost denumite în România. Între 1932 și 1933 au murit milioane de ucraineni din acest motiv.
Ulterior, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a fost ocupată timp de trei ani de naziști și a trecut „prin momente absolut crunte”. S-au format grupuri de partizani care au luptat din interior împotriva naziștilor, iar aceste persoane, la fel ca populația de rând, au fost tratate de către ruși ca fiind colaboraționiști ai naziștilor la finalul războiului. Unii partizani nu au acceptat reinstaurarea puterii sovietice și ani întregi, cum s-a întâmplat și în România cu rezistența în munți, și s-au opus reinstaurării regimului.
„Este o poveste dramatică terminată în secolul al XX-lea cu o succesiune de întâmplări nenorocite, la care adăugăm și o foamete după 1945, după terminarea războiului, care a afectat foarte puternic țara. Toate au contribuit la această forjare a unei solidarități. Solidaritate care s-a transformat începând cu «Maidanul» din 2014, poate chiar mai devreme. Ei bine, această poveste dramatică, începută de secolul trecut, s-a transformat într-una a demnității”, a mai explicat Cristian Ploscaru.
Drumul Ucrainei spre Europa, model pentru rușii de rând
Istoricul ieșean spune că în dorința lui Putin de a reprezenta din nou Rusia ca o superputere, la fel ca în perioada sovietică, Ucraina este un mare impediment. Este un teritoriu foarte important din punct de vedere strategic, aflat la granița cu NATO, în bazinul Mării Negre. Dar ucrainenii oferă și un model de dezvoltare chiar pentru rușii de rând sau alte națiuni din Asia Centrală aflată în Federația Rusă. Mai ales de când și-au dorit să devină o națiune modernă, explică istoricul, și să se orienteze spre Vest, nu spre Moscova.
„Nu cred că Putin urmărește o ideologie țaristă, ci mai degrabă mi se pare un fel de psihoză, o ideologie postsovietică a măreției, în care toată această nenorocire care se petrece sub ochii noștri din perspectiva acțiunii rusești este de fapt încercarea elitei politice ruse de a-și recupera poziția de superputere”, a mai precizat profesorul.
Putinismul este o relicvă, o reminiscență a sovietismului și mai puțin, deși se revendică astfel, o manifestare a restaurării unei ideologii țariste. Este o relicvă a sovietismului, fiindcă el coagulează interesul unei elite postsovietice care a rămas fără putere și relevanță internațională.
Cristian Ploscaru, istoric:
El a explicat că rezistența Ucrainei și modelul pe care-l reprezintă pentru celelalte popoare aflate în Federația Rusă se aseamănă cu o maximă care circula în comunism, în România. Una care poate sparge propaganda născută la Moscova: „Dacă la noi, în comunism, e atât de bine și în capitalism e atât de rău, de ce la noi e atât de rău și la ei e atât de bine?”.