Lorenzo DAngelo, un cetatean italian in varsta de 83 de ani, a fost batut, marti seara, de catre indivizi necunoscuti, in casa unei femei din Zarnesti. ?n cele din urma, barbatul a murit la spital, ieri dimineata.
Italianul Lorenzo DAngelo a venit in vacanta in Romania pe data de 9 decembrie si era cazat in casa Angelei Mosdiu (57 ani) din Zarnesti, judetul Brasov, la care a mai stat si in alte vacante. Marti noaptea, femeia a sunat pe linia de urgente 112 si a raportat faptul ca niste straini au intrat peste batran in casa si l-au luat la bataie. Barbatul a fost dus de urgenta la Spitalul Judetean din Brasov, unde a murit ieri dimineata.
Procuratura a inceput cercetarile la fata locului, iar Angela Mosdiu a fost interogata. Surse din randul anchetatorilor spun ca aceasta e primul suspect. Vecinii femeii nu cred insa ca ea ar fi fost in stare sa-l bata pe DAngelo. Anchetatorii asteapta rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza mortii.