Piromanul a fost arestat pe 4 septembrie, a informat rotalianul.com.

Carabinierii din Bagna Calabra au primit în cursul după-amiezii de miercuri un apel din partea unei localnice care semnala un scandal pe via Garibaldi din localitate.

Oamenii legii au descoperit că un italian a avut o discuție aprinsă cu un cetățean român, iar scandalul a degenerat în violență fizică.

După o scurtă încăierare cu românul nostru, agresorul a dat buzna în locuința acestuia, a provocat un incendiu și a fugit.

Atacatorul a fost blocat apoi de carabinieri în apropierea casei pe care a incendiat-o. Acesta se afla în stare evidentă de ebrietate și s-a declarat ca fiind un „fascist extrem”, spunând totodată că vrea „să curețe orașul de străini”.

Ulterioare verificări ale militarilor, prin mărturia victimei, a vecinilor sau alte persoane prezente, dar și prin verificare imaginilor de pe camerele video de supraveghere, s-a constatat că bărbatul blocat este într-adevăr responsabil de incendiu.

Acesta a fost identificat ca fiind un cetățean italian în vârstă de 37 de ani pe nume Daniele Codina, care are mai multe antecedente penale la cazier.

Codina a fost pus sub arest la domiciliu pentru provocarea de daune prin incendiere, în așteptarea unei sentințe din partea judecătorului cu privire la fapta sa.


 
 

Urmărește-ne pe Google News