Giacomo Chiapparini se afla duminică în depozitul său din nordul regiunii Lombardia, din Italia, atunci când, sub greutatea a mii de roți de brânză, fiecare cântărind 40 de kilograme, unul dintre rafturi s-a rupt. Bărbatul a murit strivit de greutatea calupurilor, a declarat, luni, pentru AFP, pompierul Antonio Dusi.

Ca să ajungă la Chiapparini, salvatorii „au fost nevoiți să mute brânzeturile și rafturile cu mâna, iar asta le-a luat în jur de 12 ore”, a declarat Dusi.

Depozitul, localizat în comuna Romano di Lombardia, în apropierea orașului Bergamo, conținea 25.000 de roți grana padano, un sortiment de brânză tare, asemănătoare parmezanului, foarte populară în Italia.

Chiapparini intrase să verifice roțile în curs de maturare, care erau depozitate pe rafturi de metal – cel mai înalt dintre acestea se afla la zece metri.

Urmărește-ne pe Google News