Carlo a venit în România, pentru prima dată, în 1993 cu alţi doi conaţionali cu care a investit în industria textilă. Afacerile au mers bine până anii trecuţi, când criza şi-a spus cuvântul şi în acest domeniu, iar bărbatul a fost nevoit să tragă obloanele şi a ieşit la pensie.
Totuşi, italianul nu s-a întors în ţara lui ci a preferat să rămână în Bucovina. El a înfiinţat la Câmpulung Moldovenesc o gelaterie, reuşind să-i înveţe pe localnici ca „gelato” italienească este mult mai bună decât îngheţata produsă la noi în tară.
„Prepar îngheţată doar după reţete italiene şi până acum am făcut aproximativ 40 de sortimente. Gelato se diferenţiază de celelalte îngheţate prin aceea că în compoziţia ei nu se găseşte oul. Produsele folosite sunt toate naturale, fără coloranţi artificiali, conservanţi sau alţi aditivi întocmai pentru a oferi clientului calitate”, ne-a spus Carlo Marchisio.
Şi cum îngheţata trezeşte pofta şi pentru alte bunătăţi, omul de afaceri a început să comercializeze în gelaterie şi alte dulciuri cu care să-I ademenească pe clienţi, în mare parte specialităţi italiene.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!