Un alegător a fost la un pas de moarte, duminică, în Băicoi. Bărbatul, în vârstă de 74 de ani a mers la vot, dar i s-a făcut rău chiar în fața secției de votare.
Doar intervenția promptă și eficientă a unui subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova a făcut ca bărbatul să fie salvat de la moarte.
Prezența de spirit, stăpânirea de sine și profesionalismul jandarmului a făcut ca acesta să intervină cu promptitudine acordându-i victimei primul ajutor prin manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical.
După această intervenție contra-cronometru a jandarmului, barbatul de 74 de ani a fost transportat la Spitalul Judeșean de Urgenta Ploiești, în prezent starea lui fiind stabilă, a notat Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova.
FOTO: Inspectoratul de jandarmi Județean Prahova – Facebook