Guinness World Records a certificat miercuri că Chitetsu Watanabe, un locuitor de 112 ani din centrul Japoniei este cel mai vârstnic bărbat din lume, informează agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Watanabe, care trăieşte într-un centru de îngrijire din Niigata, a primit un certificat original din partea Guinness World Records, a anunţat organizaţia într-un comunicat.

Organizaţia l-a recunoscut pe Watanabe drept cel mai vârstnic bărbat din lume după ce precedentul deţinător al acestui titlu, Masazo Nonaka, din insula japoneză Hokkaido, a decedat la 20 ianuarie, la 113 ani.

Watanabe s-a născut la 5 martie 1907. ”Nu mă enervez şi am mereu zâmbetul pe buze”, a declarat el pentru presa locală anul trecut când a fost întrebat care este secretul longevităţii sale.

După ce a absolvit studiile agronomice, Watanabe s-a mutat în Taiwan unde a lucrat pentru o companie japoneză care se ocupa cu producţia zahărului. El a servit în armata japoneză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi s-a întors în Niigata, oraşul său natal, unde a lucrat ca funcţionar public până la pensionare.

Bărbatul în vârstă de 112 ani are cinci copii, 12 nepoţi, 16 strănepoţi şi un stră-strănepot, potrivit Kyodo News.

Cea mai vârstnică persoană din lume, Kane Tanaka, trăieşte tot în Japonia. Ea a aniversat 117 ani în luna ianuarie, aminteşte DPA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News