Bărbatul era într-o stație de metrou, atunci când a scos un cuțit și l-a înfipt în șold. El a mers apoi la o secție de poliție și a afirmat că o persoană necunoscută l-a înjunghiat.

În timp ce primea îngrijiri medicale, bărbatul a cedat însă întrebărilor. El a recunoscut că a mințit și că el a fost cel care s-a rănit, pentru a avea o zi liberă la muncă.

“Nu voiam să merg la serviciu, așa că am făcut-o. M-am gândit că dacă mă rănesc, nu voi mai fi nevoit să merg la serviciu”, a spus japonezul. El a spus că a găsit cuțitul în apropierea stației de metrou și a făcut acest gest extrem pentru a scăpa, măcar pentru o perioadă scurtă, de stresul de la locul de muncă. Bărbatul a fost arestat pentru mărturie mincinoasă.

Suprasolicitarea la serviciu este o problemă serioasă în Japonia, țară în care 2.000 de oameni s-au sinucis în 2015.

Problema a ajuns din nou în atenţia publică la sfârşitul lunii decembrie, când şeful celei mai mari agenţii de publicitate din ţară, Dentsu, a demisionat după ce un angajat tânăr s-a sinucis. Angajatul a ajuns la capătul puterilor, după ce a stat în mod regulat câte 100 de ore pe lună peste program.

Mai mult de 20% dintre companiile japoneze au angajaţi care lucrează atât de mult peste program încât riscă să moară, arată un studiu publicat în octombrie de Guvern.

Marile companii din Japonia au început să-și trimită angajații mai devreme acasă

Într-oi încercare de a rezolva aceste probleme, marile companii din Japonia, precum şi instituţiile statului, şi-au trimis vineri angajaţii acasă, cu câteva ore mai devreme.

Premierul japonez Shinzo Abe a anunţat că şi-a petrecut după-amiaza liberă meditând la un templu zen. În cursul serii, el urma să asiste la un concert.

Campania pentru echilibrarea vieţii personale cu cea profesională, lansată săptămâna aceasta, îi îndeamnă pentru angajatori să le dea liber angajaţilor în după-amiaza fiecărei ultimei vineri din lună. Schema nu este, însă, obligatorie.

Grupuri mari, precum producătorii de automobile Nissan şi Toyota, dar şi compania de băuturi Suntory şi grupul financiar Nomura iau parte la schema sprijinită de Guvern. Alte mii de societăţi le oferă şansa de a avansa angajaţilor care îşi iau liber vineri după-amiază. Compania de comunicaţii mobile SoftBank le va oferi anul acesta 90 de dolari în plus la salariu angajaţilor care pleacă la ora 15 în ultima vineri din fiecare lună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News