Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a testat luni, la Rimetea, în premieră naţională, tehnologia „Gravity Industries Jet Suit”, prin care o persoană a zburat cu ajutorul unui „rucsac special” pentru a observa din aer o potenţială victimă.
În primul zbor, pilotul s-a ridicat de la sol la Baza Salvamont de la Rimetea, fără a pleca de la fața locului. „În cadrul acestui exercițiu vom testa inovatorul sistem al Gravity Industries, rucsacul cu care persoanele pot zbura”, au anunţat reprezentanții DSU, pe Facebook.
„Persoana care se deplasează va avea o limită destul de serioasă a echipamentelor pe care poate să le ia cu el. Deci nu va putea să ducă tot ce are nevoie, nu poate să transporte bolnavul. Scopul lui principal este să ajungă cineva să acorde primul ajutor rapid până ajunge fie elicopterul, fie echipajul care vine terestru. La acest moment Departamentul pentru Situații de Urgență a organizat împreună cu fabricanții acestui echipament testele pe care le vedeți la Alba, pentru a ne da seama de utilitatea lor, de modul în care pot fi integrate în sistemul de urgență. Normal că va dura până vom găsi soluții să avem astfel de dotări în țară. Este vorba de finanțare, de concepție, este despre găsire, pentru că personalul care deservește, trebuie să aibă o pregătire specifică, specială, care se face de către fabricanți”, a spus Raed Arafat, șeful DSU, potrivit Digi24.
„E o plăcere să fiu aici. Abia aștept să fac acest exercițiu și să zbor foarte repede pe acest munte”, a spus fondatorul și pilotul șef de testare al Gravity Industries, inventatorul britanic Richard Browning.
Pentru a ajunge mai rapid la victimă, pilotul s-a ridicat de la sol cu ajutorul Gravity Industries Jet Suit și a pornit în zbor, pe crestele montane. Potrivit DSU, salvatorii de la sol ar parcurge în aproape o oră și jumătate traseul făcut de jet-pack în 2 minute.
Prețul unui astfel de aparat de zbor pornește de la 380.000 de lire, fără TVA, mai scrie presa locală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
anfreutza8520 • 30.05.2024, 18:59
Pot sa apara... Mie mi-e teama si sa zbor cu avionul, iar pretul unui bilet de avion e mai ieftin.
ghitag • 21.05.2024, 01:32
cu scuzele de rigoare,dar clipul e de cacao,una se spune in articol si alta se intampla, sau sa dorit a ni se arata ca totusi porneste?😈😈