Chiar dacă au existat zvonuri potrivit cărora odioasa crimă ar fi fost pusă la cale de taliban, purtătorul de cuvânt al acestora a negat orice implicare spunând: „Mujahedinii nu omoară niciodată jurnalişti”.
Sursă: Mediafax
Samid Khan Bahadarzai, un jurnalist în vârstă de 25 de ani care lucra la postul de radio din Urgun a sfârşit tragic după ce a fost decapitat în propria locuinţă. „Anchetăm pentru a afla cine este în spatele acestei decapitări brutale. A fost ucis după ce primise un telefon prin care i se cerea să iasă puţin din locuinţă”, a declarat şeful poliţiei din provincia Paktika.